Campania de Caritate “Îţi ofer un Mărţişor”

martisor_1_martie_8_martie_martisor_5Micuţ, sensibil mărţişor,
Ce dai în inimă fior,
Persoanei dragi eşti oferit,
Ca un mic dar, nepreţuit.
Simbol, ce-n suflet dai efect,
Ai primăvara ca subiect,
Rămâi ca gest al preţuirii,
Purtat în numele iubirii.
Ca vestitor fără sonor,
Eşti oferit ca mic onor,
Lui Martie îi dai aspect,
Lansând un semn pentru respect.
              (Poiezie de Viorica Pop)
 

Mărţişorul este o sărbătoare tradiţională veche de peste 8000 de ani şi a fost sărbatorită înca de pe vremea geţilor. Mărţişorul celebrează sosirea primăverii şi renaşterea naturii.

m1Cu ocazia Mărţişorului - Asociaţia Obştească Centrul de Reabilitare şi Integrare Socială a Copiilor cu Dizabilităţi de Intelect CULTUM din comuna Stăuceni, la 20 februarie 2014, a dat startul Campaniei de Caritate “Îţi ofer un Mărţişor”, în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi de intelect. 

Astfel, copiii din Centrul de Reabilitare şi Integrare Socială a Copiilor cu Dizabilităţi de Intelect CULTUM, în comun cu voluntari ai centrului au început să confecţioneze  Mărţişoare pentru a le dărui celor mai dragi fiinţe, pentru a le aduce noroc şi bucurie odată cu instalarea anotimpului cald, să le servească pe post de talisman, care să le protejeze gingăşia şi sensibilitatea.

m3

Deasemenea, mărţişoarele confecţionate de către copiii cu dizabilităţi de intelect din centru, vor fi expuse şi la diferite iarmaroace, pentru a se obţine mijloace financiare necesare pentru dezvoltarea activităţilor vocaţionale.

Pentru detalii referitor la contribuţii de orice fel, vă îndemnăm să ne vizitaţi pagina web: cultummd.tk sau să ne contactaţi direct la nr. de tel. 069043338.

Conform unei legende populare, în prima zi a lunii martie, frumoasă Primăvara a ieşit la marginea pădurii şi a observat cum, într-o poiană, într-o tufă de porumbari, de sub zăpadă răsare un ghiocel. Ea a hotărît să-l ajute şi a început a da la o parte zăpada şi a rupe ramurile spinoase. Iarna, văzînd aceasta, s-a înfuriat şi a chemat vîntul şi gerul să distrugă floarea. Ghiocelul a îngheţat imediat. Primăvara a acoperit apoi ghiocelul cu mîinile ei, dar s-a rănit la un deget din cauza mărăcinilor. Din deget s-a prelins o picătură de sînge fierbinte care, căzînd peste floare, a făcut-o să reînvie. În acest fel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărţişorului simbolizează sîngele ei roşu pe zăpada albă.

Share Button
Acest articol a fost publicat în Mărțișor, Ştiri și etichetat cu . Salvează legătura permanentă.